Despre Remar

Fundatia Remar Romania Lucram din dragoste pentru Dumnezeu si aproapele nostru In 1982 s-a infiintat Fundația REMAR în Vitoria (Spania), cu dorința de a ajuta toate persoanele marginalizate ocupându-ne de reabilitarea completa în plan social, familial, psihologic și spiritual. În acești ultimi 27 de ani, circa 30,000 de persoane au fost ajutate în cetrele noastre: familii, copii abandonați, mame singure, toxicomani, alcoolici, prostituate, bolnavi de SIDA, au primit în REMAR casă, mancare, îmbracaminte, educație, afecțiune si atenție absolut gratuite. Multe din aceste persoane sunt astăzi reintegrate în societate; celelalte sunt rămase în cadrul centrelor, dedicându-si vieții lor pentru a ajuta alte persoane marginalizate. În prezent in cadrul fundatiei Remar peste 4,5 milioane de persoane sunt hranite zilnic, in 75 de tari din intreaga lume Fundația REMAR în Romania găzduiește în forma rezidențială, imediată și gratuită, toate persoanele fară a face diferențe de rasă, credință, cultură, atâta timp căt sunt de acord cu regulile centrului. Credem că, deși nedreptatea și răutatea domnesc azi în lume, datoria și misiunea noastră este să luptăm și să acționăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru a continua cu deschiderea de case și centre de primire pentru persoane fară adăpost; centre de reabilitare pentru toxicomani, alcoolici; spitale, etc, în orice loc din lume unde exista o necesitate fie materială, fie sufletească. La ora actuală avem deschise în România 4 centre de primire gratuit; o casă de primire pentru familii, mame, și copii în Ilfov cu o capacitate de pana la 30 de persoane; un centru de primire pentru băbați în Dâmbovița cu o capacitate de 25 de persoane; o casă în Bihor pentru reabilitarea persoanelor marginalizate cu o capacitate pentru 30 persoane si o casă pentru bătrâni in Corbeanca pentru 30 de bătrâni, un dispensar medical gratuit, spații destinați pentru activitățiile centrelor, ect…

remaren5continentesqueesremar1